Ioana V., 11 ani  
  Leucemie acută limfoblastică

Viața familiei Voicilaș a fost dată peste cap în urmă cu doi ani când, după o tură de schi, Ioana a început să aibă o durere de genunchi care nu o lăsa să doarmă noaptea. Au făcut analize, și la Spitalul Grigore Alexandrescu, și la un cabinet privat. A primit cortizon, împotriva viermilor intestinali, dar după vreo două săptămâni a revenit durerea. Și febra. Apoi i s-a umflat un ochi. Era deja îndopată cu medicamente când a fost internată la Gomoiu pe 13 aprilie 2021. Apoi a fost transferată la Fundeni unde i-au făcut puncție. Pe 15 aprilie, la ora 4, au venit rezultatele și diagnosticul: leucemie acută limfoblastică. „Nici nu voiam să știu, eram în negare”, spune mama Mihaela, 45 de ani. Au rămas la Fundeni o lună și jumătate. „Eu am vrut să rămân în țară. Însă au fost câteva efecte secundare din cauza chimioterapiei… A apărut și un sindrom Press care a băgat-o în comă. Medicul neurolog nu mai știa ce să-i facă. O săptămână a stat inconștientă. Abia după ce a împărtășit-o preotul și-a revenit.” Pe 3 iunie 2021 au plecat la Istanbul cu un zbor Blondie. „Amerikan Hastanesi a fost singurul spital care ne-a acceptat, pentru că starea ei era gravisimă. Le-a fost greu să o stabilizeze, foarte greu cu tratamentele, am ajuns de vreo trei ori la ATI.” Un an și trei luni au rămas în Turcia. S-au întors cu un zbor de linie. „Eram OK, nu am vrut să abuzez”, spune ea.

„Mami, nu mai vorbi despre boala mea”, o ceartă Ioana. Eu din august nu o să mai iau medicamente”, spune ea. „Doar despre Zeynep să-i mai povestim, asistenta ta preferată.”„I se zice Zey”, spune Ioana. Acum Ioana merge la controale din șase în șase săptămâni. Școală face doar online, nu fizic, pentru că chimioterapia i-a scăzut imunitatea, și face meditații pentru că a pierdut un an. „Am fost în iad, am trăit niște lucruri oribile, dar poate unul dintre scopuri a fost să dăm puțină speranță altora. Să le spun că există soare după furtună… Sunt foarte mulți copii români în stare gravă la Paris, la Roma, la Istanbul… Iar eu vreau să-mi scutur haina de durere, și povestea noastră să devină o rază de speranță pentru cineva”, spune Mihaela.