– Când plecăm acasă, o să mâncăm înghețățică! Cu căpșuni?, se alintă Ioana.

– Dar una mică, nu-i așa, mami?, îi ține isonul sora ei, Georgiana.Au 4 ani și jumătate, sunt gemene, îmbrăcate la fel, e greu să le deosebești când își îmbrățișează mama care le prinde fundițe în păr, ultimele detalii cochete pentru ședința foto.Ioana are fundițe verzi și acum pare greu de crezut că la 1 an și 10 luni, fetița acesta era cât pe ce să fie răpusă de o ditamai tumora întorace.„Am văzut că mânuța stângă era mai rece și i se umflase”, își amintește mama Adriana Crăciun, de 31 de ani. „Au fost atunci vreo două săptămâni de investigații la patru-cinci specialități: la medicul de familie, la recuperare medicală, la neurologie, la Spitalul Gomoiu, și apoi la cardiolologie la Marie Curie.” Abia acolo, la ecograf s-a văzut tumora. Ganglioneuroblastom mediastin stâng. Făcea compresie pe aortă, nu mai circula sângele pe partea stângă, toate organele erau afectate, mutate de la locul lor, plămânul comprimat, traheea deviată…Ioana a trăit grație zborului nr. 14 al Blondie, din 6 iulie 2020, care a dus-o la o clinică din Bologna unde a fost operată. În avion abia mai respira, se desaturase complet. Operația a durat nouă ore. A revenit în țară după o lună, tot cu un zbor Blondie.

​

 

"Mama m-a sunat și mi-a spus cu o voce resemnată că fetița ei trebuie să ajungă la Bologna. Mâine... Și am spus Da. Am realizat că am privilegiul enorm de a fi capabilă să spun „da” unei mame care își poate salva copilul! După ce Ioana a zburat și totul a fost bine, mama ei mi-a trimis un printscreen al unui mesaj către o prietenă. „Da, a spus Da! Știi cum a spus? De parcă îi ceream un măr, nu un zbor de 15.000 de euro”. Și am realizat că momentul de privilegiu pe care l-am simțit atât de puternic l-a simțit și ea. Primul Da după atâtea Nu-uri. Am și învățat de atunci că, de câte ori părinții ne sună și ne spun despre copiii lor, să le zicem imediat: „Dacă motivul pentru care ne-ați sunat e pentru că aveți nevoie de un zbor, răspunsul este DA. Acum, spuneți-ne mai departe!”

– Adelina Toncean

​

 

„E atât de important să existe cineva care să te ajute la ananghie. Tu, ca părinte, nu ești pregătit să ți se întâmple una ca asta. Și în starea aia, oricum, nu mai poți funcționa… Eu abia după ce m-am întors în țară, am început să-mi dau seama pe ce lume sunt”, spune Adriana.