

Daniel, 2 ani
Drenaj pulmonar total aberant
Daniel a primit nota 9 la naștere, pe 22 septembrie 2020. „Am ieșit din spital cu un copil pe care îl credeam perfect sănătos”, își amintește mama Liliana Moisa, 34 de ani, din Hârlău. După o lună bebelușul a făcut COVID (la botez l-a luat). L-au adus la spitalul Sfânta Maria din Iași cu o problemă respiratorie, puțin deshidratat. A doua zi a intrat în comă. Avea câte un injectomat pentru fiecare organ în parte. Și la inimă avea șase! Când te cuprinde disperarea, în popor există tradiția de a-ți vinde copilul cuiva care are copii sănătoși. Liliana l-a vândut unei asistente. Femeia care îl cumpără îi șoptește un nume nou, ca să-i schimbe soarta. Și acum pe Daniel îl cheamă David, „până o să mai crească. A doua zi după ce l-am vândut, băiețelul s-a negativat de COVID”, spune mama. La patru săptămâni de la internare au primit diagnosticul: drenaj pulmonar total aberant DSV și DSA, o problemă cardiacă congenitală cu complicații, blocaj renal. „A fost un șoc când am primit vestea, dar m-am ținut tare, să pot să lupt pentru el. Nicio șansă să fie operat în țară. Târgu Mureș a refuzat, că era prea complex, și nici la București nu a fost posibil.” Prin altă mămică a aflat de Adelina de la Blondie. Dar în ziua când avea pregătit zborul, bebelușul a suferit un blocaj renal. Au plecat peste o săptămână cu zborul Blondie din 28 decembrie 2020.
"Daniel a ajuns la noi când o Anastasia mică își aștepta zborul spre Milano. Spun – aștepta – pentru că era pozitivă COVID și trebuia să stăm până devenea negativă. Atunci ne-a scris mama lui Daniel. Și el era COVID pozitiv, dar în cazul lui rezultatul a venit negativ imediat. Și eram așa: Daniel era negativ, dar cu o malformație cardiacă foarte gravă, Anastasia era pozitivă, dar malformația ei nu era una așa complexă. Spitalul nu ne dădea acceptul pentru Daniel, iar Anastasia nu putea sa zboare. Treceau zilele și Anastasia a murit. A fost cumplit... Și îmi amintesc cum părinții ei ne rugau să nu renunțăm la Daniel. Când l-au acceptat, în sfârșit, pe el și am pregătit zborul, Daniel a făcut o infecție. Și am anulat zborul, atunci dimineața. Îmi amintesc că vorbeam cu mama lui și îmi spunea că nu mai poate, că nu mai rezistă! Și am țipat la ea din tot sufletul că acum trebuie să poată! Să se adune și să lupte alături de el ca într-o săptămână să organizăm iar zborul și să plece. Nu știu ce a făcut ea, dar așa ne-a și ieșit! Într-o săptămână a zburat la Milano!"
– Adelina Toncean
„Când m-am urcat în avion, am simțit că vom reuși”, spune mama. Au ajuns la clinica San Donato din Milano, unde David a fost operat pe 31 decembrie, timp de patru ore. În a cincea zi a fost dezintubat și seara avea deja suzeta în gură. După trei săptămâni s-au întors. Tot cu Blondie. „Până la urmă, tot răul spre bine. A fost rău de tot cu COVID-ul, căci medicii nu i-au dat nici 1% șanse. Dar și COVID-ul ne-a ajutat să aflăm în timp util care era problema lui adevărată. Limita de vârstă pentru ca operația asta să reușească e de maximum trei luni. Acum e bine, inima e perfectă. Pe 31 decembrie împlinim doi ani de la operație. Și pentru surioara lui a fost un șoc, am dispărut busc, dintr-odată”, spune mama. „Acum facem logopedie și mergem la psiholog.”